Producatori - Produs de Cluj

Anca Șerpar, cultivator lavandă – Lavandă by Lola

Povestea Lavandei by Lola, nume “împrumutat”de la mama mea, a început în urmă cu zece ani cu 2.200 de metri pătrați și 5000 de plante.La acea vreme am decis să renunț la serviciul pe care îl aveam pentru a demara o afacere de familie. Așa că am depus un proiect pe fonduri europene și am pornit pe un drum nou. Astăzi avem o cultură de 20.000 de plante, cu aproape 70 de specii de lavandă, pe un hectar și doi ari, aflată pe partea dreaptă a drumului cum mergi către faimosul castel Banffy din Bonțida.

Producem uleiuri, săpunuri, lumânări, pernuțe umplute cu boabe de lavandă pentru cei mici, săculeți de lavandă, care îndepărtează moliile și dau un miros plăcut interiorului dulapului. Avem aproximativ 20 de produse, toate realizate din plantele cultivate de noi. Practic, plantele noastre sunt valorificate în procent de 100%, nimic nu se aruncă, totul are o întrebuințare.